Un pezzu i prufissuri,
i chiddi veri,
nta na sala di lussu
truniava
a un uditorio
sceltu di liuni
(signuri siriusi,
donni liganti, beddi e
ngiojellati)
chi pi tiniri a bada a
malatia
basta teniri ‘a menti
in allegria.
E chistu no tantu pi
parrari..
ma cu dati di scienza
beddi a manu!
Non c’è batteriu, né
frevi, né nfizioni:
è sulu i PDI
la
custioni.
Non sunnu fissarii:
è muderna grammatica,
in midicina ditta:
psi-co-so-matica!
Parrava giustu npunta
di bruccetta,
facunnu,
tuttu lu munnu avria
pirsuasu,
quannu, da strata dda
vicinu,
pi puru casu,
jucannu, na maniata di
carusi,
pi sbagghiu cci sparò
‘na pallunata.
U tiru, pi disgrazia,
fu precisu
e nchinu u pigghiò
drittu nto visu.
- Ah scialaratu,
figghiu di bajana,
a facci mi spasciasti,
pi Satàna.
Vidennu a chiddu,
russu, vuciari,
na signura liganti
nprima fila
lluccuta addumannò:
- e li pinseri
allegri.. prufissuri?
E chiddu cu na brutta
taliata:
- cunfirmu sana sana a
me parlata,
ma no cu ‘sta gran
sotta ‘i pallunata!