A Giovanni Lipari
(maistru di scola ca va ‘n
pinsioni) giugno 1993
Giuvanni, jalantomu i
stampu anticu,
ju mu ricordu, sibbeni
era nicu,
quannu mittisti pedi ntra
la scola,
ammenzu i banchi, allatu
da lavagna,
dintra lu cinguettiu da
carusagna.
Avevi a chioma niura
e a faccia bedda liscia.
Ora a to facci è na
nticchitta stanca
e la to testa addivintau
janca.
Chiddu di lu maistru
eni un misteri stranu:
ci japri l’occhi a
l’orbi,
li porta cu la manu.
Non eni pignataru
ca manipola crita,
eppuru pi la vita
forgia la gioventù!
Cu c’insignò a leggiri
all’omini putenti
quannu, ancora nichitti,
nun sapevunu nenti?
Scienziati, divi,
artisti,
puru Sua Santità,
mpararu d’un maistru
tanti e tant’anni fa.
Eppuru a lu maistru
nuddu ci dici grazi,
nuddu ci basa i mani.
Sulu na scagghia i pani..
e leviti di cca.
Eccu pirchì, Giuvanni,
ju cu lu me pinseri
spissu tornu p’arreri
cchiù di trent’anni fa
e, parrannu a me stissu,
ju isu l’occhi o celu:
chi pezzu i sceccu fusti
amaru dicu, Melu,
ammenzu i banchi, cu la
carusagna,
ntro ciauru i gessu supra
la lavagna,
passasti di la vita
l’anni cchiù beddi.
Avissi fattu, forsi, ‘a
to cuccagna
si o postu d’addivari
caruseddi
vinnutu avissi ‘nchiazza
brocculeddi.